marți, 4 februarie 2014

Cheesecake cu caramel

 Pentru carcasa tartei am amestecat 300 gr de biscuiti digestivi ( maruntiti in robot), cu 100 gr unt foarte moale ,50 de gr. smantana pentru frisca si putin extract de vanilie. Deoarece nu detin o tava cu fund detasabil, am tapetat fundul celei pe care o am, cu hartie de copt, sperand ca ma va ajuta s-o scot, in momentul in care va fi gata. Si bine am facut ! :) Am rasturnat apoi,  compozitia in tava, presand bine, dupa care am dat-o la frigider.
 Pentru crema de branza am amestecat 500 gr de mascarpone cu zeama unei lamai, extract de vanilie, 3 linguri de indulcitor  (puteti inlocui cu 3-4 linguri de zahar pudra). Am hidratat si lichefiat un plic de gelatina si, dupa racire, am amestecat-o bine cu compozitia de branza.
Am batut 500 de gr de smantana pentru frisca si am turnat branza peste ea, continuand mixarea, pana la omogenizarea completa.
Evident, am turnat crema peste coaja de tarta si, peste crema, caramel. Si, totul la frigider, pentru cateva ore.
Gustul indulcitorului nu este diferit de cel al zaharului. Noua ne-a placut !
 Din cauza "experientei' in ale scrisului retetelor, am uitat sa spun cum am facut caramelul.
Eu il fac asa: Pun la foc aprox 150 gr zahar cu 2 linguri de apa si las sa se caramelizeze. In timpul acestei operatiuni nu este voie sa amestecati cu lingura ! Cand incepe sa devina auriu, trag zaharul de pe foc si adaug 100 de grame de unt. Amestec foarte repede. Dupa aceea, pun 150 gr. smantana pentru frisca.  Cam asta e..

6 comentarii: